ACTIVITATEEvenimente

Elevii CNMV – Lecție de Sociologie, cu experiența unui dialog real, cu un refugiat din Ucraina!

Cum să creezi lecția perfectă? Trebuie să aibă un impact real, să fie interactivă,  să motiveze și să incite interesul elevilor, să fie multidisciplinară și,  în final, o lecție de viață. Elevii clasei XI D, dirigintă doamna profesor de istorie, Savu Marinela, au avut experiența inedită de a putea purta un dialog cu unul dintre miile de refugiați ucrainieni ce au găsit sprijin și găzduire în România: tânărul Alexander (un IT-ist de 33 de ani, de lângă Odessa). Pentru că o limbă internațională,  precum engleza, a fost cea care a putut facilita comunicarea,  între invitat și elevii clasei de Științe sociale – Engleză intensiv, minunatul dialog despre libertate, drepturi și luptă pentru independență și suveranitate a fost moderat de către profesoara de limbă engleză,  Rusu Dona Daiana, cea care a tradus inclusiv  discursul introductiv al acestei activități,  al profesorului de Științe Socio-umane, scriitorul Adrian Mihai Bumb. Iată varianta în limba română a acestui demers pro-libertate adresat elevilor:  “Dragii mei elevi, colegi ai mei întâlniţi pe drumul Cunoaşterii, aşa cum v-am spus din prima zi în care ne-am întâlnit în această clasă, în Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”, Turda.

Am învăţat împreună că Sociologia este o ştiinţă despre societate, a unităţilor sociale (de la familie, la popoare), o ştiinţă care se ocupă cu studiul vieţii sociale, a formelor de comunitate umană, de convieţuire socială, dar mai ales că sociologia este o ştiinţă care are ca funcţie cunoaşterea realităţii sociale.

Cu toate acestea, dragii mei elevi, nicio lecţie din cadrul vreunei discipline nu vă va învăţa cum să fugiţi din faţa bombelor, cum să vă opriţi lacrimile născute din suferinţă sau empatie, dar toate lecţiile predate vor contribui, într-un final, să fiţi mai înţelepţi, mai buni, lucizi chiar şi în faţa situaţiilor care sunt, aparent, fără înţeles. Ne dorim să populăm alte planete, dar, iată, pe a noastră o depopulăm cu sălbăticie, folosind armament de “ultimă generaţie”. Ne credem civilizaţi şi moderni, capăt de lanţ trofic, dar, iată, suntem barbari, stupizi şi cruzi, capabili să ne ucidem aproapele la ordinul unui scelerat.

Am ales o formulă nonconformistă de a vă rezuma lucrurile pe care, elegant şi neutru, vi le prezintă manualul de Sociologie. Manualul ne vorbeşte despre spaţiul social, cultură, conştiinţă colectivă, procesul socializării, familie şi relaţii de rudenie, comunităţi sociale, societăţi multiculturale,instituţii şi organizaţii sociale, regimuri şi partide politice, societate civilă, solidaritate, empatie etc., dar o face în termenii definiţiilor de dicţionar. Dar cuvintele din orice dicţionar, al oricărei limbi, fără o ordine a cuvântării, a rostirii (fie ea cea gramaticală) nu se reprezintă decât pe sine – rămân nişte statui care reprezintă ceva, dar care nu spun nimic…

Am vorbit în ultima săptămână şi despre război, mai ales despre războiul din Ucraina. Sunt zile istorice, zile pe care avem nenorocul să le trăim dar din care trebuie să învăţăm un lucru: degeaba învăţăm, la capitolul dedicat libertăţii de expresie (pe care l-am parcurs, deja, împreună), că libertatea de exprimare a gândurilor este inviolabilă, că cenzura de orice fel este interzisă, că nicio publicaţie nu poate fi suprimată etc, atâta timp cât tolerăm aceste lucruri. Degeaba învăţăm că dreptul la învăţătură este asigurat când în Ucraina, ne precizează ministrul ucrainean al Educaţiei, 211 şcoli sunt distruse sau avariate, iar copiii norocoşi ajunşi printre străini, printre oameni a căror limbă nici măcar nu o înţeleg… Degeaba vorbim de protecţia copiilor şi a tinerilor, când când copiii şi tinerii unei naţiuni inocente, până mai ieri prosperă, mor striviţi de tancuri şi bombe, răpuşi de gloanţe…

Am dorit să vă prezint azi o familie de refugiaţi ucrainieni pentru a da sens tuturor cuvintelor de dicţionar pe care le-am studiat împreună, la Sociologie, pentru a pune toate aceste cuvinte într-o ordine a Rostirii. Sunt oameni care încă duc singuri povara unui război nedrept, dar oameni care nu vor să fie o povară ca refugiaţi. Sunt oameni care nu ştiu când se vor putea întoarce Acasă şi, dacă se vor putea întoarce în pace, nu ştiu ce vor găsi acolo din casele lor, precum ale noastre, pe câţi îi vor mai întâlni dintre prietenii, rudele, fraţii, părinţii rămaşi să ţină piept hoardelor ruse, invadatoare.

Sub ochii noştri, iată, se desfăşoară  un război al democraţiei cu dictatura, fie, dar, în primul rând, nu uitaţi, e un război între… oameni… Libertate versus dictatură, autoritarism, sclavie… Demnitate versus umilire şi josnicie… Viaţă versus moarte…

Aşa cum aţi văzut în aceste zile, aşa-zisele “negocieri” ne arată că, uneori, iată, cuvintele nu sunt de ajuns… Dar noi, la şcoală, nu învăţăm numai cuvinte: e o dovadă prezenţa acestei familii deosebite, azi, în mijlocul nostru, necesară pentru a ne ajuta să punem cuvintele învăţate împreună, în ordinea sufletului fiecăruia, să le dăm un sens şi să încercăm să ne comportăm, apoi, ca atare, întreaga noastră viaţă, viaţă care nu este numai a noastră, ci şi a copiilor noştri, a semenilor noştri, pentru care, iată, poate fi aducătoare de deznădejde şi moarte sau de alinare şi speranţă.”